Elon Musk anunţă primul implant al companiei Neuralink în creierul unui om





Elon Musk a anunţat luni că start-up-ul Neuralink, al cărui co-fondator este, a realizat duminică primul său implant cerebral la un pacient, operaţie care a fost deja efectuată de mai multe ori de alte companii şi cercetători, informează agențiile AFP și Agerpres, citate de HotNews.
Situat în Fremont (California), o suburbie a oraşului San Francisco, Neuralink (fondată în 2016) a primit undă verde din partea Agenţiei Americane de Reglementare a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (FDA), în luna mai.
Implantul său, de mărimea unei monede, a fost deja plasat în creierul unui macac, care a reuşit să joace jocul video „Pong” fără controler sau tastatură.
„Primele rezultate arată o activitate neuronală promiţătoare”, a scris Elon Musk pe X (ex-Twitter).
The first human received an implant from @Neuralink yesterday and is recovering well.
Initial results show promising neuron spike detection.
— Elon Musk (@elonmusk) January 29, 2024
Neuralink nu este prima companie care a realizat un implant cerebral, numit şi interfaţă creier-maşină (IMC), asupra unei fiinţe umane.
În luna septembrie, compania olandeză Onward a anunţat că testează cuplarea unui implant cerebral cu un altul care stimulează măduva spinării cu scopul de a permite unui pacient tetraplegic să îşi recapete mobilitatea.
Încă din 2019, cercetătorii de la institutul Grenoble Clinatec au prezentat un implant care, odată instalat, permite unei persoane tetraplegice să anime un exoschelet şi să îşi mişte braţele sau să se mişte.
Comentariile portalului
Buna seara tuturor!Sunt un om care a avut ocazia sa stea de vorba cu Domnul Bolojan. Impresia a fost un om deosebit, cu picioarele pe pămînt, știind (...)
Eu nu cred că trebuie să ne facem probleme. Din câte știu eu romul la 40 de grade nu e inflamabil.
Ce festival bre? Aici se vorbea de caniculă. Iar ai făcut insolație?