luni, 21 aprilie, 2025

Special Arad Logo

    Ahmet Ekmekci va juca la Dumbrăvița! Va fi coechipier cu Cristi Gavra

    de Lucian Dănilă | 19 ianuarie 2024, 8:21 PM | Sport

    0

    Ahmet Ekmekci va juca în liga secundă, la CSC Dumbrăvița, echipă la care a fost împrumutat în aceste zile de UTA. Tot la Dumbrăvița a ajuns sub formă de împrumut și atacantul arădean Cristian Gavra, cel care a evoluat în ultima jumătate de an pentru Șoimii Lipova.

    În sezonul trecut Ekmekci a fost golgeterul echipei U 19 a clubului UTA, echipă care a jucat finala campionatului național și a fost, astfel, la un pas de a juca în UEFA Champions League Youth. UTA a pierdut acea finală disputată la Târgoviște cu scorul de 3-1, unicul gol al arădenilor fiind marcat chiar de Ahmet.

    În vară a fost luat de Mircea Rednic în pregătiri cu echipa de seniori și chiar a marcat un gol foarte spectaculos într-un amical cu Socodor. Problemele medicale l-au ținut departe de echipă aproximativ o lună de zile iar după ce a revenit, Ahmet nu a apucat să debuteze în Liga 1 în tricoul Bătrânei Doamne.

    Acum, clubul arădean a decis să-l împrumute la Dumbrăvița, acolo unde mai evoluează și alți jucători împrumutați de UTA, Cibi, Ristin sau Nortey.

    „Anunțăm cu bucurie sosirea unui jucător cu profil ofensiv de mare talent. 𝗔𝗵𝗺𝗲𝘁 𝗘𝗸𝗺𝗲𝗸𝗰𝗶 (19 ani) a fost împrumutat de la prim-divizionara UTA Arad, până la finalul acestui sezon. Îi urăm bun venit noului nostru jucător și îi dorim mult succes în tricoul alb-verde!”, anunță clubul din Banat.

    gavra

    Cristian Gavra revine în liga secundă

    Cristian Gavra (30 de ani) va juca și el pentru Dumbrăvița după ce și-a petrecut o jumătate de sezon la Șoimii Lipova. Gavra revine astfel în liga secundă, acolo unde a evoluat și până în vară când a retrogradat cu Poli Timișoara. Gavra a jucat în Liga 1 la Viitorul Constanța, dar cele mai bune evoluții le-a avut în liga secundă la Gaz Metan, echipă pentru care a marcat 12 goluri în sezonul 2015-2016, atunci când echipa din Mediaș a promovat în prima ligă. Doi ani mai târziu, Gavra avea să joace la Universitatea Cluj, echipă pentru care a marcat 27 de goluri într-un sezon în care „U” a pierdut cu Hermannstadt barajul pentru promovarea în Liga 1.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.