Un timișorean a murit în timp ce-și plimba câinele. Acesta a fost lovit de o mașină
Un timișorean în vârstă de 32 de ani a murit după ce a fost lovit de o mașină. Acesta se afla la o plimbare cu câinele pe partea carosabilă în momentul impactului fatal.
Mașina era condusă de un tânăr în vârstă de 27 de ani, iar accidentul rutier a avut loc în localitatea Ghiroda.
„Un bărbat în vârstă de 27 de ani a condus un autoturism pe strada Bușteni din localitatea Ghiroda iar la un moment dat a surprins și accidentat, un bărbat în vârstă de 32 de ani care se deplasa pe partea carosabilă în calitate de pieton, plimbându-și câinele.
În urma impactului a rezultat decesul bărbatului în vârstă de 32 de ani. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)