Campania UAV „Ajută-ne, să-i ajutăm” a adus bucurie copiilor de la Oaza
Comunicat. O campanie pe care Universitatea „Aurel Vlaicu” (UAV) din Arad, prin Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Asistență Socială o desfășoară de mulți ani și care, de fiecare dată, aduce bucurie și o rază de speranță acolo unde ajunge.
Anul acesta studenții și masteranzii din cadrul specializării Asistență Socială au ajuns la copiii de la Centrul de zi din cadrul Asociației Oaza, condusă de Laura Andreș. Alături de ei au fost rectorul UAV, Ramona Lile și prof.univ.dr. Alina Breaz care au împărțit, cu mult drag, daruri celor mici.
O zi în care atât cei care au dăruit cât și cei care au primit și-au umplut sufletele cu bucurie.














Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)