Și-au găsit pisica cu o săgeată înfiptă în ea. Bihoreanul va depune plângere la Poliție
Accident sau cruzime împotriva animalelor? O familie din satul bihorean Butani a avut surpriza neplăcută de a-și găsi pisica cu o săgeată de oțel înfiptă în ea.
„Eu m-am mutat recent în Oradea, dar merg des și acasă, în Butani. Duminică seară când am ajuns în sat, mama mi-a zis că pisica noastră a venit acasă cu o săgeată înfiptă între omoplați”, a declarat joi pentru BIHOREANUL Andrei Dan, stăpânul pisicii.
A doua zi dimineață, un medic veterinar a scos săgeata din corpul animalului și i-a dat tratamentul necesar.
„Pisica a supraviețuit. Noroc că săgeata nu i-a atins un organ vital”, a mai spus bărbatul. Animalul în vârstă de 6 ani pare că a avut o șansă uriașă, pentru că dacă săgeata ar fi lovit-o în alt loc, probabil ar fi murit imediat.
Stăpânii pisicii se întreabă, însă, cine ar fi putut să comită o asemenea grozăvie. „Săgeata pare că este una de arbaletă, probabil folosită la vânat de iepuri, dar nu știu să spun dacă a tras cineva intenționat sau accidental. Oricum ar fi, este o săgeată din oțel, de calitate, ar fi putut răni și un om, nu doar un animal mic”, a mai spus Dan (foto).
Pățania a fost postată și pe grupul de Facebook al comunei Măgești, dar nimeni nu a recunoscut că se face vinovat de acest accident sau că îl regretă, așa că bărbatul a sunat la Poliție, pentru a afla ce trebuie să facă în această situație.
„M-au chemat luni la Biroul Arme, să predau săgeata și să fac plângere”, a precizat stăpânul pisicii.
La fel ca armele de vânătoare, și arbaletele destinate tirului sportiv trebuie declarate de proprietari și înregistrate la Poliție, notează ebihoreanul.














Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)