11 „limitatoare de viteză” pe drumul Târnova-Măderat. Se lucrează în doi oameni pentru remedierea problemelor





Așa cum am anunțat în urmă cu zece zile, am revenit pe sectorul de drum unde firma DSE a câștigat licitația și s-a apucat de lucru. Sectorul între Târnova și Măderat face parte din tronsonul Buteni-Pâncota, tronson unde nici acum constructorul nu a reușit să finalizezez lucrarea fiind necesară chiar intervenția la un podeț surpat. (Mai multe detalii AICI)
Blestemul și drumul
Revenind la sectorul de drum între Măderat și Târnova, putem spune că și acesta a căzut victimă unei firme care a reușit să transforme cele 11 zone unde era necesară o reasfaltare, în 11 „limitatoare de viteză”.
De calitatea asfaltului turnat, mizeria din șanțuri și starea general proastă a lucrărilor ne va desluși ISC-ul, care cel mai probabil va avea pregătit un raport săptămâna viitoare. O echipă a Direcției Tehnice din cadrul Consiliului Județean Arad a fost deja pe drumul respectiv și au constat că „lucrările nu sunt conforme și au fost dispuse măsuri de remediere”.
La momentul când am fost noi pe acolo, de lucrat, lucrau doi oameni. Cu doi în plus față de data trecută când nu am văzut pe nimeni, deși vremea era frumoasă.
Era de așteptat acest lucru. De la bun început, zonele reasfaltate nu erau deloc în regulă fiind o diferență sănătoasă între cele două straturi de asflat, tocmai de aceea nu considerăm ca fiind exagerată comparația cu limitatoarele de viteză.
Traficul a fost reluat, iar pe această cale transmitem șoferilor să circule cu viteză redusă pe acest sector de drum.
Nota bene. Dacă scoatem factorul uman din ecuație, putem opina că legea achizițiilor publice, mai exact obligația prețului cel mai mic, dă rateuri tot mai multe. Concepută inițial pentru a ușura bugetele administrațiilor locale și de a combate într-o oarecare măsură corupția (prețuri umflate), aceasta ajunge să fie un adevărat blestem pentru administrațiile locale și, finalmente, pentru cetățeni.
Vom reveni săptămâna viitoare cu un material în care vom prezenta și ce au concluzionat cei de la ISC (Inspectoratul pentru Stat în Construcții).
Comentariile portalului
E o cronica superba, Sadoveanu ar fi invidios, dar, cum ar fi ca voi, jurnalistii, expertii in comunicare si identificate a stirilor adevarate sau false, sa va asumati raspunderea pentru (...)
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)