Postolachi, la un meci de calificarea la Euro 2024! A fost integralist contra Albaniei





Virgiliu Postolachi, fostul atacant al echipei UTA, a fost integralist aseară în remiza pe care selecționata Moldovei a obținut-o în fața Albaniei. Actualul jucător al francezilor de la Grenoble este acum la doar un meci de o calificare istorică la Euro 2024.
Este pentru prima dată în istoria Moldovei când va juca un meci direct pentru calificare la un turneu final. Selecționata de dincolo de Prut a încheiat la egalitate, scor 1-1, cu Albania, rezultat care a asigurat calificarea Albaniei la turneul final de anul viitor din Germania.
Virgiliu Postolachi a jucat pe tot parcursul meciului de aseară cu Albania. Cikalleshi a deschis scorul din penalty pentru Albania, iar Moldova a egalat în minutul 88 prin reușita lui Baboglo.
Postolachi a evoluat în sezonul trecut pentru UTA, echipă pentru care a marcat 14 goluri în toate competițiile. În vară, fotbalistul moldovean s-a transferat la gruparea din liga secundă a Franței, Grenoble, contra sumei de 300.000 de euro, sumă care reprezenta clauza sa de reziliere. În actualul sezon, Postolachi a evoluat doar 10 minute pentru gruparea arădeană în prima etapă a campionatului, la meciul din deplasare cu Oțelul Galați, scor 1-1.
Moldova profită de remiza dintre Polonia și Cehia și va juca un meci decisiv de calificare, la Praga, contra Cehiei. În urma rezultatului de egalitate de aseară dintre Polonia și Cehia, Lewandowski și compania au ieșit din cursa pentru calificare.
Partida dintre Cehia și Moldova se va juca luni seara, de la ora 21:45, la Praga.
Comentariile portalului
UsSR Arad nu mai e la fel de vocal ca anul trecut în privința ștrandului ? ( https://www.youtube.com/watch?v=U3Ea1SOtq8A) Sau de când (...)
ATENTIONE ATENTIONE A la plaja sunto { cel putin } un grup de 3fetiie ce fileazà și furà din jeburi.. Ultima datà una era văcsità la coamă roșu castaniu, alealate (...)
Desteapta-te romane !