Accident grav în Grădiște! Sunt patru victime și trei autoturisme implicate





ISU Arad ne-a anunțat în urmă cu câteva minute că mai multe echipaje au plecat pe strada Petru Rareș din cartierul Grădiște, acolo unde a avut un accident grav soldat cu patru victime, accident în care au fost implicate trei autoturisme.
„Intervenția este dinamică”, spune lt-col George Pleșca, cel care ne-a anunțat și despre faptul că cele patru victime vor fi transportate la Spitalul Clinic Județean Arad, ele fiind cooperante. A fost nevoie și de intervenția serviciului de descarcerare din cadrul ISU Arad.
La locul accidentului au ajuns patru ambulanțe, trei de la Serviciul de Ambulanță Județean și una SMURD, ultima fiind dotată cu modul de terapie intensivă.
Fotografia de mai sus este de la locul accidentului
UPDATE
„În seara zilei de 27 octombrie a.c., în circumstanțe ce urmează a fi stabilite din cercetări, pe Calea Zimandului, din Arad, a avut loc un accident rutier cu mai multe victime.
Din primele cercetări, o femeie de 45 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Zimandului, spre str. Petru Rareș, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani, care, după impact, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 44 de ani.
5 persoane, printre care un minor de 14 ani, pasager în primul autoturism, au fost transportate la spital, în vederea evaluării stării și acordării de îngrijiri medicale.
Testarea cu aparatul alcooltest indicat faptul că nici unul dintre conducătorii auto nu consumase alcool.
În cauză se continuă cercetările, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului, într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă”, transmite IPJ Arad.
În urma evaluării medicale 6 victime au fost transportate la spital . Toate sunt conștiente și cooperante
Comentariile portalului
Așa cu ne-am obișnuit în ultimii zeci de ani, și de această dată trebuie sa alegem răul cel mai mic. Este interesant de remarcat cum s-a pus (...)
Lipseste d-l Tokes Laszlo din lista aia, era cel mai relevant reprezentant al unei "Biserici maghiare", interesant cum unii iredentisti fac pe altii extremisti in schimb e fascinant cum este (...)
Bai prostule nu George Simion este de vina ci gunoaie care gândesc că ține adică UE cara vrea distrugerea României și a Poporului Român prin reprezentanții (...)