Rețeaua de gaze naturale din județ, în plan să se extindă la Livada





Consiliul Județean Arad informează că stația de reglare gaze naturale prin care se alimentează și comuna Livada va deservi și un agent economic, care va investi în redimensionarea și extinderea rețelei de gaze naturale, pe o lungime de 2156 de metri.
În acest sens, a fost semnat certificatul de urbanism necesar pentru întocmirea documentației aferente dezvoltării rețelei de gaze naturale în Livada.
Redimensionarea conductei, pentru a face față necesității consumatorilor, va fi realizată pe 790 de metri, iar conducta nouă va avea 1366 de metri.
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)