Creanțele fiscale mai mici de 40 de lei, anulate





Consilierii locali au aprobat în cadrul ședinței extraordinare de luni, 16 octombrie 2023, anularea creanţelor fiscale restante administrate de organul fiscal local, mai mici de 40 lei aflate în sold la data de 31.12.2023, cu excepţia contribuabililor care la data de 01.01.2024 vor fi înregistraţi în evidenţele Direcţiei Venituri din cadrul Primăriei Municipiului Arad cu bunuri şi/sau servicii impozabile.
Potrivit Codului de procedură fiscală, „creanţele fiscale restante administrate de organul fiscal central, aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, mai mici de 40 lei, se anulează. Plafonul se aplică totalului creanţelor fiscale datorate şi neachitate de debitori”.
Plafonul de 40 de lei a fost introdus, potrivit Codului de procedură fiscală, cu scopul de a evita situaţiile în care cheltuielile de urmărire și executare silită, exclusiv cele privind comunicarea prin poştă, să fie mai mari decât creanţele fiscale supuse executării silite.
„Creanţe fiscale sunt, de fapt, impozitele, taxele şi contribuţiile sociale, precum şi dobânzile, penalităţile sau majorările aferente acestora. Vorbim despre sume de bani mici, reprezentând resturi de plată rămase din reglări de roluri fiscale”, transmite într-un comunicat Primăria Municipiului Arad.
Comentariile portalului
E o cronica superba, Sadoveanu ar fi invidios, dar, cum ar fi ca voi, jurnalistii, expertii in comunicare si identificate a stirilor adevarate sau false, sa va asumati raspunderea pentru (...)
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)