TIR în flăcări pe drumul Arad – Oradea! Traficul a fost reluat





Un puternic incendiu a avut loc în această după amiază pe DN 79, între localităţile bihorene Inand şi Mădăras, drumul care leagă orașele Arad și Oradea. Un TIR care transporta un alt cap tractor a luat foc în timpul mersului.
Incidentul a fost sesizat la 112 la ora 16.10. La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliţişti, medici şi pompieri, cei din urmă acţionând pentru stingerea flăcărilor, scrie ebihoreanul.ro.
„Din fericire nu există persoane rănite. Focul s-a manifestat însă violent la capul tractor, pompierii reuşind să împiedice propagarea flăcărilor şi la restul autovehicului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, locotenent-colonel Camelia Roşca.
„Traficul rutier a fost reluat pe ambele sensuri”, a transmis reprezentanta Poliției, în jurul orei 17.50.
Comentariile portalului
Tovarăși, mai un pic de răbdare și-n noaptea de anul nou vom avea voie doar să ciocnim un păhărel dă șampanie fără alcool, să câ (...)
Naționala României nu poate fi diferită față de societatea românească, e la fel de plină de impostură. Un antrenor ramolit care a adunat niște jucători (...)
== POCNITORILE -- DISTRACTZIA PROSTILOR SI A SARACILOR == CEA MAI IEFTINA DISTRATZIE == MANIFERE ==