Căpușă va debuta pentru UTA pe stadionul care i-a fost acasă: „Cunosc cel mai bine acel stadion”





Tiberiu Căpușă a semnat cu UTA în urmă cu două săptămâni și este pregătit să debuteze chiar pe stadionul care i-a fost acasă timp de mai mulți ani, „Ilie Oană” din Ploiești, arenă pe care a jucat Chindia în Liga 1. „Cunosc cel mai bine acel stadion”, spune fundașul echipei arădene.
„Ne așteaptă o deplasare dificilă, cu o echipă care se află pe poziție de play-off. Știm că nici ei nu au mai câștigat de cinci-șase meciuri, dar și noi trebuie să ne gândim doar la victorie. Cunosc cel mai bine acel stadion, am repere, pot juca și vreau să o fac la cel mai înalt nivel. Cât pot să duc, dacă o să fie nevoie de mine o să dau tot ce am mai bun.
Mister a decis că e mai bine să nu mă includă în lotul pentru meciul cu Voluntari și nu am putut să zic eu dacă eram apt sau nu. Dar, într-adevăr, săptămâna trecută am avut ceva probleme din punct de vedere fizic, dar acum m-am pus la punct. Mai simt ceva, dar nimic major”, a spus Tiberiu Căpușă.
Fără echipă după ce a retrogradat cu Chindia, Căpușă spune că a avut „o vară dificilă din punct de vedere mental, acum pot spune că am luat cea mai bună decizie”.
„Au fost trei ani în care am avut continuitate și după această perioadă a urmat o lungă pauză, neașteptată pentru mine. Dar acum sunt aici și vreau să îmi fac treaba cât mai bine, să joc și să ajut echipa. Am avut oferte, nu pot spune că nu am fost curtat de câteva echipe, nu știu dacă am luat cele mai bune decizii, nu știu să dau un răspuns clar.
Dar, asta vorbeam cu familia, cu prietena, că nu am niciun regret, mai ales după ce am ajuns aici. Pot spune că am luat cea mai bună decizie, când ești împăcat și mulțumit cu decizia pe care ai luat-o, altfel performezi”, a continuat fotbalistul care are o selecție la echipa națională.
Coleg cu doi foști coechipieri de la Chindia
El i-a reîntâlnit la Arad pe doi dintre foștii săi colegi de la Chindia, Denis Dumitrașcu și Godberg Cooper: „Am vorbit cu Dumitrașcu, dar mai mult am aflat când am ajuns aici. A fost un impact bun, pozitiv, nu îmi imaginam ca o echipă să aibă o așa influență în oraș. Am mai jucat aici ca adversar la Arad, știam cum e atmosfera de pe stadion, dar altfel e să fii de-al casei și mă bucură că am făcut acest pas”.
A jucat pentru echipa națională într-un meci contra Angliei și chiar el a provocat acel penalty care a decis scorul final al partidei, 1-0 pentru britanici. L-a faultat în careu pe jucătorul lui Manchester City, Jack Grealish, pe atunci la Aston Villa, iar Rashford a transformat lovitura de penalitate. „S-a vorbit mult pe acea temă atunci, cum că am greșit, că am făcut penalty. Trebuie să am evoluții cât mai bune, constante și, de ce nu? Mereu e cale de întoarcere la echipa națională”, a declarat fotbalistul echipei UTA.
Tiberiu Căpușă a mai evoluat la Viitorul Constanța și la Universitatea Cluj.
Citește și:
Comentariile portalului
Istoria se repetă și în 2025. "Fac apel la toate forțele politice să facă front comun împotriva acestor elemente de tip fascist, de tip legionar, care acționează împotriva intereselor (...)
Oare nu ar putea să fie votat doar in Polonia? 🤣
Ai vrea sa dai câte 10 lei tuturor celor care au aterizat în ultimii 15 ani la Arad? Vorbești ca sa te afli in treabă, chiar dacă ești habarnist.