Biciclistul lovit de un autoturism, la Sânleani, a decedat la spital
Un biciclist în vârstă de aproximativ 75 de ani a decedat, la Spitalul Clinic Județean Arad, acolo unde era internat din 22 septembrie, pe secția de Anestezie Terapie Intensivă, după ce a fost lovit de un autoturism la Sânleani. Decesul a survenit la câteva zile după internare, iar ca urma a acestuia, încadrarea juridică a faptei a fost schimbată din vătămare corporală din culpă în ucidere din culpă. Cercetările continuă însă, anunță Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad.
„La data de 22 septembrie, în jurul orei 08.35, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați despre un eveniment rutier. Din cercetări a reieșit că o femeie de 29 de ani, din Livada, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 682 C, a intrat în coliziune cu un biciclist. În urma impactului a rezultat rănirea biciclistului, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Testarea cu aparatul alcooltest a șoferiței a rezultat că aceasta nu se afla sub influența alcoolului”, au transmis reprezentanții IPJ Arad.
Potrivit acestora, „în cauză a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar la data de 27 septembrie, urmare a decesului biciclistului, a fost schimbată încadrarea juridică a faptei, în ucidere din culpă. Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier”.
Citește și: Accident în această dimineață la Sânleani! Un biciclist a fost lovit de o mașină


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)