21 de migranți, prinși de polițiștii de frontieră arădeni, la Nădlac II





Comunicat. Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat 21 de cetăţeni din diverse state care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două mijloace de transport.
În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetățean român și unul ceh, ambii aflați conducând vehicule utilitare: un microbuz înmatriculat în România care transporta mobilă pentru o societate comercială din Germania, respectiv un automarfar înmatriculat în Cehia încărcat cu piese auto, pentru o firmă din aceeași țară.
În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit al mijloacelor de transport. Astfel, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, în total, 21 de cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Pakistan, Bangladesh, Irak, India, Eritreea, Somalia și Etiopia, intrați toți legal în țara noastră.
În ambele cazuri, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de trafic de migranţi pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși.
Comentariile portalului
E o cronica superba, Sadoveanu ar fi invidios, dar, cum ar fi ca voi, jurnalistii, expertii in comunicare si identificate a stirilor adevarate sau false, sa va asumati raspunderea pentru (...)
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)