Citizenit propune arădenilor inaugurarea unei noi picturi murale prin evenimente multidisciplinare, pe 9 și 10 septembrie





Asociația Citizenit anunță două evenimente de excepție, programate pentru 9 și 10 septembrie, care au ca scop apropierea comunității locale de arta urbană. După recentul atelier de artă murală din Piața Mihai Viteazul (21-25 august), desfășurat în cadrul proiectului Alternative Creative Urbane – finanțat de Administrația Fondului Cultural Național – inițiativa continuă prin crearea unei noi opere de artă semnate de artistul Recis. Acest proces creativ va fi vizibil între 4 și 8 septembrie pe Strada Vincențiu Babeș nr. 3.
Între 4 și 8 septembrie, celebrul artist Recis, unul dintre cei mai influenți muraliști din România, va da viață unei noi picturi murale în Arad. Intitulată „The String” (Sfoara), această creație va transforma zidul de pe Strada Vincențiu Babeș nr. 3 într-o operă de artă stradală în cadrul căreia comunitatea arădeană va putea urmări procesul artistic în desfășurare.
Sâmbătă, 9 septembrie, se desfășoară o serie de evenimente dedicate artei stradale, în legătură cu lucrarea recentă semnată de Recis.
Ziua debutează la ora 18:00 cu inaugurarea lucării în locație iar de la ora 19:00, curtea interioară a Filarmonicii Arad va găzdui o discuție liberă moderată de Rareș Hanțiu, cu artistul Recis care ne va oferi o perspectivă captivantă asupra procesului său creativ.
Seara continuă de la ora 20:00 cu proiecția în premieră a documentarului „De ce scriu ăștia pe pereți?”, prima explorare românească a artei graffiti și street art-ului. O sesiune de întrebări și răspunsuri cu regizorul Alin Boeru va urma proiecției. Pentru încheierea zilei într-un mod muzical, vă invităm la concertul live al formației Desolate Moors, de la ora 22:00.
Duminică, 10 septembrie, este rezervată pentru „Street Art Arad: Tur al picturilor murale Citizenit” – o ocazie unică de a explora peisajul artistic urban.
Între orele 16:00 și 20:00, puteți descoperi evoluția și diversitatea artei stradale în oraș prin lucrările semnate de artiști precum Mr. Cenz, The Orion, Radu Pandele, Pisica Pătrată, Wanda Hutira și Dale Grimshaw – nume importante în peisajul artistic internațional, invitați de Asociația Citizenit în Arad.
Citizenit vă așteaptă cu entuziasm să fiți parte din această incursiune plină de culoare și inspirație în lumea artei urbane. Mai multe detalii pot fi găsite pe paginile de social media și pe site-ul asociației.
PROGRAM
9 septembrie 2023
Str. Vincențiu Babeș nr. 3
18:00 Inaugurare MURAL RECIS
Curtea interioară a Filarmonicii Arad
19:00 Artist talk cu RECIS, moderată de RAREȘ HANȚIU
20:00 Proiecție de film DE CE SCRIU ĂȘTIA PE PEREȚI?
21:30 Discuție cu regizorul ALIN BOERU
22:00 Concert DESOLATE MOORS
Alternative Creative Urbane este un proiect al Asociației Citizenit. Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)