duminicã, 18 mai, 2025

Special Arad Logo

    Nu unul, ci mai mulți bicicliști cu alcoolemii de peste 1 în aerul expirat au fost amendați pentru că se aflau în trafic

    de Special Arad | 21 august 2023, 6:31 PM | Știri Arad | Topic special

    1

    Polițiștii orașului Sebiș au fost sesizați, în cursul zilei de 20 august, despre două evenimente rutiere, în care au fost implicați bicicliști care se aflau sub influența alcoolului.

    Din primele cercetări de la fața locului, a reieșit că un bărbat de 29 de ani, din Sebiș, în timp ce se deplasa pe DN 79/A, în localitatea Buteni, în jurul orei 18:30, s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut pe marginea drumului. Bărbatul a fost transportat la spital, pentru evaluarea stării sale și acordarea de îngrijiri medicale. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat.

    În jurul orei 19:50, un bărbat de 45 de ani, din Prunișor, cu o valoare în etilotest de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare a bicicletei și ar fi căzut pe partea carosabilă. Și în acest caz bărbatul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

    „Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea acestor evenimente rutiere, la finalizarea acestora urmând a fi luate măsuri legale, conform legii. Atragem atenția participanților la trafic că este interzisă deplasarea cu bicicleta sub influența alcoolului, amenda fiind între 870-1.160 de lei. Totodată, la nivelul județului nostru, una din cauzele principale de producere a accidentelor cu consecințe grave este indisciplina bicicliștilor, astfel că respectarea normelor legale este obligatorie pentru a preveni orice evenimente în trafic”, au transmis reprezentanții IPJ Arad.

    Citește și: Biciclist lovit de mașină pe trecerea pentru pietoni în Vlaicu! Șoferul a plecat de la locul incidentului

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Devenim tot mai tampiti, biciclistii si trotinetistii ne alarmeaza pe trotuare ca pietoni sa ne ferim ca au prioritate chiar si fata de masini… Pietonul nu mai are nici un drept… Ci doar obligatia de a merge singur pe strada sau sa.stea in casa, iar cainii vagabonzi muscandu-ne de picioare pt ca si ei au drepturi.

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    4 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.