Enola Day – Partidul e-n toate. În cele ce sunt. Și mai ales în cele ce nu…





E timp berechet să vorbim despre lucruri serioase.
Și un pic mai dificile, în fond există o știință numită politologie, născută din părinți nobili și respectabili, cum ar fi filozofia și istoria.
Și pentru că acum toți sunt pe malul apei, dar au telefonul sau tableta lângă ei, la umbră, poate-poate. Poate se și mai gândesc la ce citesc în timp ce trimit câte un like la postarea șefului de partid. Local, mai ales, în fond de el depinde dacă la anul își poți permite așa o ieșire la o plajă exotică.
Să pornim de la trecutul din care s-au născut, oarecum contra firii, toate astea.
E vorba de perioada lungă și plină de peripeții, despre care nu aveai voie să vorbești atunci, a partidului unic și a mărețului conducător. A trecut mai bine de trei decenii, dar, așa cum bine se știe trecutul e printre noi, în noi, chiar dacă nu ne dăm seama vrăjiți de noile posibilități și evoluții.
Ca unul care nu doar s-a născut în acea perioadă în care România, dacă ne luăm după eternul Ion Iliescu – și nu mă refer batjocoritor la vârstă, ci la mentalitatea întrupată -, avea doi vecini acceptabili, Iugoslavia și Marea Neagră, ci a mai și avut timpul să își dea seama de ce și cum, zic eu așadar cam așa: mentalitatea partidului unic rămâne, indiferent de jocul democratic, de tehnologia care te duce mai nou direct în imposibil.
Zic toate astea acum când la conducerea țării se află, prin primul Ciolacu, din nou PSD, moștenitoarea directă a partidului de care ne vorbește chiar și dacă nu-l pomenește Ion Iliescu. Și nu doar că se află, ci regizează jocul politic, în fond care este diferența dintre partidul lui Ciolacu și cel al lui Johannis. De liberali vorbesc, cei care deja prin Câmpeanu au făcut jocul la ofsaid cu PDSR-ul născut ca FSN din PCR.
Poate Rareș Bogdan?
De UDMR nici măcar nu are rost să mai vorbim, ei sunt mai așa, ce să facă și ei, cum suflă vântul. N-au ei treabă cu nimeni, doar să ajungă în Parlament și eventual în guvern, mai departe Dumnezeu cu mila. Mă rog, că mai nou se numește Viktor, atâta bai să fie, în fond a avut și PSD-ul un Victor. Unul care doar atâta așteaptă.
Cu alte cuvinte, deși par două, mai nou nu există diferențe esențiale între PSD și PNL: Nu e nicio mirare că se înțeleg atât de bine, mai ales când vine vorba de împărțirea funcțiilor și a posturilor. În fond PNL-ul de azi este un fel de terci făcut din amintirea greșită a liberalismului interbelic, plus cei din PSD – vezi PD, PDL, ca dizidență din FSN – care nu își găseau locul în partidul comunist al lui Iliescu.
Țărăniștii au fost exterminați rapid, în fond ajunge pe dreapta un partid de stânga – PNL este singurul partid liberal din lume care se consideră de dreapta –, iar naționalismul vetust canalizat spre partide de scurtă durată – PUNR, PRM –, strict controlate de cine trebuie și cine știe.
Având toate acestea în vedere, este cât se poate de evident că țara este condusă de un singur partid, chiar dacă are mai multe nume. Ajunge să te uiți la trecerile dintr-un club în altul, fără probleme și smucituri ideologice, în fond politicianul român se definește prin interes, nu prin convingere.
Cătălin Drulă (foto: Facebook, Cătălin Drulă)
Există mereu un partid, de fapt partiduleț, care reprezintă adevărata opoziție, adică, să ne înțelegem, alternativa democratică la cei care tocmai se află la guvernare. Acum, de o vreme, pare că USR-ul joacă acest rol, însă trecutul ne învață să ne uităm mai atent la joc. Astfel ne vom da seama că de fapt nu avem opoziție autentică, una care se diferențiază net de ceilalți prin convingeri și metode. E mai mult așa, hai să îi schimbăm pe aceștia că au stat destul.
Toate acestea explică lipsa de interes a alegătorilor, faptul eclatant că după alegerile imediat următoare căderii lui Ceaușescu, boborul s-a învățat minte, nu se mai repede la urne, își vede de treabă prin străinătate, în fond înțelepciunea este veche de când îi lumea de pe aici: schimbarea domnilor, bucuria proștilor.
Cei foarte supărați și nemulțumiți se aruncă cu votul la partidele gălăgioase, încropite în general în jurul ideii eterne – de fapt nu are nici două sute de ani – a națiunii sacrosante, crezând că dacă cineva, atunci aceștia i-ar putea pune cu botul pe labe pe impostorii care se dau politicieni. Bineînțeles este o eroare chiar cultivată de cei pe care îi vizează, în fond aceste partidulețe – la AUR să vă gândiți acum – au exact acest rol: să canalizeze, să îmblânzească voturile scandalagiilor de moment.
Așa că nu e nimic de așteptat de la alegerile de la anul, dacă totul rămâne așa cum este, vom avea ce am avut și până acum: o clasă politică falsă, lipsită de convingeri și anvergură și care încearcă, atât cât poate, să corespundă mai ales pretențiilor care vin de la Bruxelles. Cât și cum poate, în fond brânza peste tot e pe bani.
La sfârșit întrebarea eternă, reformulată în funcție de limbă și inteligență: ce e de făcut?
Nu mare lucru, asta este, omul realizează mereu din nou că posibilitățile sunt limitate, mai ales dacă e vorba de grupuri și interese.
Până când nu apare măcar unul care chiar are ce spune și mai știe și ce vrea să facă, rămâne cum am stabilit.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)