Majoritatea incendiilor din Grecia au fost declanşate de oameni, spun autoritățile
Majoritatea celor 667 de incendii care au izbucnit în Grecia în ultimele săptămâni au fost declanşate „de mâna omului”, a declarat ministrul pentru crize climatice şi protecţie civilă Vassilis Kikilias, conform The Guardian, citat de HotNews.
Vassilis Kikilias, ministrul grec al crizei climatice şi al protecţiei civile, a declarat reporterilor: „În această perioadă au izbucnit 667 de incendii, adică peste 60 de incendii pe zi, aproape în toată ţara. Din păcate, majoritatea au fost aprinse de mâna omului, fie din neglijenţă criminală, fie cu intenţie”.
Kikilias a spus că, în anumite locuri, incendiile au izbucnit în numeroase puncte aflate în imediata apropiere în acelaşi timp, sugerând implicarea piromanilor care intenţionau să extindă incendiile în continuare.
El a adăugat: „Diferenţa faţă de alţi ani au fost condiţiile meteorologice. Schimbările climatice, care au generat un val de căldură istoric şi fără precedent, sunt aici. Au fost foarte puţine zile în care vremea extremă nu a fost combinată cu vânt puternic”.
Meteorologii nu au înregistrat niciodată până acum astfel de temperaturi record pe o perioadă atât de lungă în Grecia.
Sursa: HotNews


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)