Ziua Națională a Ambulanței din România





Comunicat Serviciul de Ambulanță Județean. Acum 117 ani, la 28 Iulie 1906 își începea prima misiune Ambulanța din România. Este aproape incredibilă evoluția ulterioară a Serviciilor Publice de Ambulanță din România, care în 2023 reprezintă un element esențial în întreg angrenajul medico-social, al cărui deziderat final este salvarea de vieți omenești. Ca de fiecare dată SAJ Arad va fi reprezentată la festivitățile oficiale (care în acest an vor fi găzduite de municipiul Tg Jiu).
Valoarea incontestabilă a echipei SAJ Arad precum și profesionalismul întregului personal al instituției, ne obligă să performăm an de an, în misiunea noastră continuă de a interveni în situații aflate la granița vieții cu moartea. Tocmai din acest motiv, am considerat util ca toți arădenii să facă „cunoștință” de Ziua Națională a Serviciilor de Ambulanță din România cu salvatorii arădeni.
Pe 28.07.2023, între orele 10:00- 12.00, pe platoul din fața Consiliului Județean Arad, vor fi prezentate atât ambulanțele din dorarea SAJ Arad cât și tehnici de resuscitare și prim ajutor in caz de urgență. Vreau să mulțumesc pe această cale, conducerii CJ Arad, Serviciului Rutier din cadrul IPJ Arad precum și Poliției Locale, pentru sprijinul acordat la organizarea întregii acțiuni. La mulți ani, AMBULANȚA!
Totdeauna și tuturor, gata pentru ajutor”
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este