Imagini din timpul intervenției jandarmilor pentru salvarea femeii de 78 de ani. Jandarmeria Arad: „Am arătat că «Împreună suntem mai puternici»”





Intervenția jandarmilor de vineri seara, când au resuscitat-o pe femeia în vârstă de 78 de ani, după ce aceasta s-a aruncat în râul Mureș – alături de fiica ei în vârstă de 52 de ani – a fost filmată, iar imaginile au apărut în spațiul public.
În video pot fi văzuți jandarmii care aplică manevra de resuscitare pentru salvarea septuagenarei, manevră care este continuată de echipajul SMURD sosit la fața locului.
În legătură cu intervenția jandarmilor de vineri seara, reprezentanții Jandarmeriei Arad au transmis următoarele: „Vineri, 14 iulie, ora 19:53 – un apel la 112 anunța, că o femeie, care se străduia să rămână deasupra apei, în Mureș, strigă după ajutor. Dispecerul 112 a dirijat, de îndată, toate patrulele disponibile spre locul indicat, pentru că în aceste situații, fiecare clipă contează. La fața locului a ajuns un echipaj de jandarmi, care a anunțat, tot prin 112, că este vorba de două femei, mamă și fiică, și a mai solicitat o ambulanță. Primei femei, adusă la mal de un arădean, i-au fost efectuate manevre de prim ajutor de jandarmi. Polițiștii au ajuns la fața locului, au asigurat zona și au dirijat salvatorii spre locația exactă, pentru a nu se pierde nici o secundă. Echipajul ISU a constatat că femeia este conștientă și cooperantă, astfel că și-au concentrat atenția spre a doua victimă, pornind în cursa contra cronometru pentru a-i salva viața. După câteva minute, și ce-a de-a doua femeie a prezentat semne vitale, astfel că amândouă au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital, pentru îngrijiri medicale. Din primele informații, s-a stabilit că este vorba de două femei din Arad, de 78 și 52 de ani, care ar fi vrut să-și pună capăt zilelor. Structurile Ministerului Afacerilor Interne din Arad mulțumesc tuturor arădenilor care au sprijinit acest efort comun pentru salvarea vieților celor două femei. Am arătat, din nou, că «Împreună suntem mai puternici!»”.
Femeia de 78 de ani a fost readusă la viață, însă starea acesteia este gravă.
Citește și: Femeia de 78 de ani care s-a aruncat în Mureș împreună cu fiica ei, readusă la viață de jandarmi
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)