Rata de promovare a Bacalaureatului la Arad, în creștere: 76,1%





ISJ Arad anunță că rata de promovare a examenului de Bacalaureat în județul nostru este 76,1% (comparativ cu 74,7% în sesiunea iunie-iulie 2022), iar pentru promoțiile anterioare 23,62% (comparativ cu 34,13% – sesiunea iunie-iulie 2022).
Doi candidați au obținut media 10 (vezi aici).
Pe discipline de examen, situația candidaților cu note de 10 este următoarea:
• 9 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română;
• 3 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura maternă;
• 53 au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului (Matematică – 19/ Istorie – 34)
• 48 au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării.
Rezultatele înregistrate după soluționarea contestațiilor vor fi anunțate vineri, 7 iulie.
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:
• recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
• susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
• obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.
Rata de promovare la Bacalureat în țară:
Sursa: Edupedu.ro
Comentariile portalului
Dragă Propagandică, Vreau să te informez că eu nu sunt nici candidat, nici doctor în matematici ca să mă las intimidat de un "galerist" ca tine. Asta, ca răspuns (...)
În primul rând, nu am dpus că ar fi analfabeți și mai știu eu cum. Apoi, cred că experiența de viață și, poate, bruma de cultură politică (...)
Manipularea continua, doar că s-a predat ștafeta de la un "jurnalist" la alt "jurnalist". * Prin anii 2018 și 2019, când era Dragnea pericolul numărul unu, mai țineți minte cum (...)