„Gunoierul”, pe scena Teatrului de Vară
Miercuri, 5 iulie, de la ora 20.00, la Teatrul de Vară Ethos se va juca spectacolul „Gunoierul” de Mimi Brănescu, în regia lui Daniel Hara.
Din distribuție fac parte actorii Daniel Hara, Maria Magdalena Chihaia și Pavel Bârsan.
„Spune-mi ce arunci la gunoi, ca să îți spun cine ești – proverb nou. La finalul unei zile obositoare, Domnul mai are o sarcină de îndeplinit: să arunce gunoiul la tomberon. Acolo, are parte de o întâlnire surprinzătoare cu un… cititor în gunoaie. Metodic, precum un detectiv, Gunoierul îi analizează resturile și îi dezvăluie lucruri de care el nu are habar și care au legătură cu viața lui, dar și cu cea a vecinilor. Căci nu o să îți vină să crezi câte poți afla, aruncând un ochi în sacul cu gunoi al cuiva. Ușor, ușor, Domnul o ia razna și este cuprins de paranoia, realizând că Gunoierul ar putea avea dreptate. Ce enigme ajung cei doi să rezolve și ce consecințe apar veți afla vizionând spectacolul «Gunoierul», o comedie spumoasă, care va trezi atât râsul, cât și investigatorul din tine”, este invitația lansată de cei trei actori ce vor veni la Arad.
Prețul biletului este de 6 lei (preț întreg – adulți) și 1,5 lei (preț redus – elevi). Biletele se pot achiziționa de la Teatrul de Vară (str. Gheorghe Barițiu nr. 16), în zilele de luni și marți, între orele 09.00 – 16.00 și miercuri între orele 09.00 – 16.00 și 18.00 – 20.00, pentru spectacolul din săptămâna respectivă.
Comentariile portalului
Ar fi de preferat, să rămână acolo!
Felicitări ministrului maghiar! Dovedește că are coloana verticală și apară interesele țării și ale poporului maghiar.
Surprize surprize e ok O fi gata spitalul peste vreo 10 ani Defapt nu o sa îl termine că se vor termina bani și o sa îl termine alta firma Bine (...)