Intervenție pe podul Traian. Un bărbat s-a urcat pe grinda metalică centrală a podului | Video





S-a dat alarma la numărul de urgență 112 în urmă cu câteva minute, sesizându-se faptul că un bărbat s-a urcat pe grinda metalică centrală a podului Traian. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad și Serviciului de Ambulanță Județean Arad.
Persoana care s-a urcat pe pod nu amenință că se sinucide și nici nu solicită ceva anume în schimbul coborârii de la înălțime.
Traficul rutier pe podul Traian este întrerupt momentan.
UPDATE
Inspectoratul de Poliție Județean Arad transmite că este vorba despre un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani, din Arad.
„Negociatorul poliției este la fața locului, împreună cu un echipaj ISU și ambulanța. În acest moment se discută cu cel în cauză. Traficul este blocat pe ambele sensuri”, a anunțat IPJ Arad.
Bărbatul a coborât de pe pod și va fi transportat la Secția de Psihiatrie a Spitalului Clinic Județean Arad.
„Negociatorul IPJ Arad, împreună cu echipajul ISU de la fața locului au reușit să convingă bărbatul să nu-și ia viața. Acesta va fi transportat la secția de psihiatrie a Spitalului Județean pentru evaluare”, a anunțat IPJ Arad.
Citește și: VIDEO halucinant! Ioța în timp ce a escaladat Podul Traian
Citește și: „Omul păianjen” lovește din nou! Ioța iar a avut treabă cu vârful podului Traian…
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)