Branka Turcin și Daria Petran sunt arădencele care au reușit să ia 10 pe linie la Evaluarea Națională





Doar doi elevi din întregul județ Arad au reușit performanța să ia nota 10 la toate probele de la Evaluarea Națională de anul acesta, după cum reiese din rezultatele de dinaintea contestațiilor, publicate de Ministerul Educației. Branka Turcin și Daria Petran sunt ambele eleve din municipiul Arad, iar colegiile la care au învățat până acum se mândresc cu ele.
Elevele de nota 10
Branka Daria Turcin este eleva la Colegiul Național Moise Nicoară din Arad care a obținut 10 pe linie, iar în semn de apreciere pentru performanțele ei la învățătură, profesorii ei au notat următorul mesaj pe pagina oficială de Facebook:
„A obține note bune și foarte bune la Evaluarea Națională este, pentru elevii de la ,,Moise Nicoară”, ceva obișnuit. Dar a obține nota 10 la ambele probe – de română și matematică – deci media 10 – este o excepție, o performanță deosebită. O astfel de performanță a reușit eleva Branka Daria Turcin, din clasa a VIII-a A. De menționat faptul că, în tot județul Arad, doar 2 elevi au reușit să obțină media 10 la Evaluarea Națională în acest an școlar.
Pasionată de limbi străine, de geografie, de călătorii, Daria este văzută de profesorii ei ca o elevă serioasă, perseverentă, comunicativă dar modestă în același timp. Dorința ei de a rămâne la Colegiul Național Moise Nicoară confirmă faptul că își dorește să facă, în continuare, performanță și să accepte exigențele, provocările, standardele pe care acest liceu le impune. Felicitări!”, tranmsite colectivul Colegiului Național Moise Nicoară.
Daria Alexandra Petran este eleva de la Colegiul Național Preparandia – Dimitrie Țichindeal Arad, colectivul de profesori oferindu-i la finalul acestui an școlar diploma de șefă de promoție, pentru rezultatele deosebite la învățătură pe care le-a obținut în decursul anilor de gimnaziu, din clasa a V-a și până într-a VIII-a:
Două școli cu rezultate deosebite la examene
De-a lungul timpului, Colegiul Național Moise Nicoară și Colegiul Național Preparandia Dimitrie Țichindeal sunt cele două unități de învățământ din județ de pe băncile cărora au provenit cei mai mulți elevi care au reușit performanța de a lua nota 10 atât când vine vorba de Evaluarea Națională, cât și examenul de Bacalaureat.
Aradul, ca județ, nu excelează însă la rezultate anul acesta. Din contră
Pe de altă parte, trebuie menționat că per ansamblu elevii din județul Arad nu au reușit să impresioneze cu rezultatele pe care le-au obținut la Evaluarea Națională anul acesta, procentul de promovabilitate la acest examen fiind de 69,37%, un procent mai mic față de cele înregistrate în multe alte județe din țară.
De exemplu, în județul Cluj, promovabilitatea la Evaluarea Națională în 2023 este de 87,4 % (primul în topul național), în Timiș este de 76,1%, în Bihor de 75,7%, în Hunedoara de 74,5%, Alba 77,9%, Prahova 82,3%, Bacău 75,8%, Brașov 78,3%, Brăila 82,8% ș.a. Mai rău decât Aradul stau județe precum Vaslui 63,7%, Teleorman 62,1%, Dâmbovița 69,2% sau Ialomița 68,2%.
Potrivit datelor statistice, județul Arad se află chiar într-o situație mai proastă față de ultimii ani, în ceea ce privește promovabilitatea de la Evaluarea Națională. Anul trecut, promovabilitatea era de 78,2% (tot înainte de contestații), iar în 2021, de 72,4%.
Citește și: Rezultatele la Evaluarea Națională 2023, în județul Arad • Special Arad
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)