Autoturism răsturnat pe strada Șiriei. Două persoane au nevoie de îngrijiri medicale. UPDATE. Șoferul se afla sub influența alcoolului





Accident, vineri după masa, în municipiul Arad, pe strada Șiriei, acolo unde un autoturism s-a răsturnat.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Arad a anunțat că în urma evenimentului rutier au rezultat două victime conștiente, cooperante, neîncarcerate. „Echipajul SMURD Terapie Intensivă Mobilă le acordă acestora primul ajutor medical”, au transmis reprezentanții ISU Arad.
La locul accidentului intervin și pompierii militari ai Detașamentului Arad cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.
UPDATE
„În urma evaluării medicale, cele două victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare. Pompierii militari arădeni au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului”, a anunțat ISU Arad.
În urma testării șoferului autoturismului răsturnat cu aparatul etilotest s-a constatat că acesta consumase alcool.
Despre evenimentul rutier, IPJ Arad a transmis că „în după-amiaza zilei de 23 iunie, în jurul orei 15,30, un bărbat de 48 de ani, a condus un autoturism pe DJ 709, dinspre Horia spre Arad, iar la km 1+80 de metri, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a intrat în balans și s-a răsturnat. În urma impactului a fost rănit ușor șoferul autoturismului, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Testarea acestuia cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 1,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind dispusă recoltarea de probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier”.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)