Adrian Petre, mai aproape de Occident decât de UTA! Negocierile continuă…





Adrian Petre a fost invitat înainte de finele sezonului recent încheiat să se pregătească cu UTA. Mircea Rednic s-a întâlnit cu fotbalistul arădean și i-a propus să se pregătească alături de jucătorii Bătrânei Doamne, lucru care în cele din urmă nu s-a mai întâmplat după ce situația echipei s-a complicat puțin în urma meciului tur de baraj, de la Buzău.
Rednic spunea atunci că nu s-a discutat nimic despre un eventual contract al lui Petre cu UTA. Adrian Petre este fără echipă după ce și-a reziliat contractul cu grecii de la Levadiakos. Cum arădeanul avea deja două echipe la care a evoluat în același sezon, Farul și Levadiakos, nu mai putea să își găsească angajament din luna februarie până în iunie.
Accidentat la spate, Petre a evoluat puțin pentru gruparea elenă, iar acum caută să își dea un restart carierei care a început foarte promițător cu cele 28 de goluri în sezonul 2016-2017 pentru UTA, în liga secundă. A plecat apoi la Esbjerg, echipa din Danemarca cu care a ajuns din liga a 2-a până în cupele europene. Apoi a avut acea perioadă nefastă la FCSB, după care a plecat în Serie B italiană, la Cosenza. Nu a dat randamentul așteptat nici în Italia, astfel că în februarie 2020 s-a întors la UTA, echipă pentru care a marcat un singur gol, în Cupa României, cu Universitatea Cluj. De la UTA a plecat la Farul, a marcat 9 goluri în primul sezon sub comanda lui Hagi, iar în sezonul trecut a plecat după doar patru etape la Levadiakos.
În urmă cu câteva zile, Adrian Petre și impresarul său Cătălin Sărmășan, au discutat cu oficialii clubului UTA o eventuală revenire la clubul care l-a format. După primele discuții, cele două părți nu au căzut la o înțelegere. Clubul i-a oferit un contract mic din punct de vedere al salariului, dar cu bonusuri de performanță mai mari.
Petre are câteva oferte din Occident, peste ceea ce oferă în acest moment UTA, cele mai bune fiind deocamdată din liga secundă a Elveției, dar și din Danemarca.
Discuțiile între reprezentantul jucătorului și conducerea clubului UTA vor continua, dar momentan Petre este mai aproape de a semna cu o echipă din Occident decât cu Bătrâna Doamnă.
Comentariile portalului
Exact. Sunt absolut convins ca rata mica de vaccinare nu este corelata in niciun fel cu pandemia si cu modul in care autoritatile au gestionat pandemia. Mai bine aruncam vina (...)
Pai daca motociclistul a fost ranit grav cum l-au testat cu "aparatele din dotare" ???
== ALT PASIONAT DE MOTOARE KAPUT . -- SPER SA FIE LOAZA UNUI BUGETAR SPECIAL ==