Două corpuri de clădire ale fostului Spital Municipal vor fi renovate energetic
Comunicat. Proiectul privind Renovarea energetică moderată a două corpuri de clădire aparținând Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad se desfășoară în graficul stabilit. Cele două corpuri de clădire fac parte din fostul Spital Municipal.
Proiectul a primit avizul Ministrului Culturii, lucrările de intervenție la fațada clădirii, care face parte din categoria monumente istorice, fiind considerate conforme cu legislația în vigoare.
În prezent, se lucrează la obținerea avizelor ISU, referitoare la securitatea la incendiu, urmând ca până la finele lunii iulie întreg proiectul să primească votul consilierilor județeni pentru a fi trimis la Ministerul Dezvoltării.
Lucrările vor include izolarea termică a fațadei, înlocuirea ușilor și ferestrelor, refacerea hidroizolației, modernizarea sistemului de iluminat, dotarea cu sisteme de încălzire eficiente, instalarea de surse de energie regenerabilă și instalarea de stații de încărcare pentru mașinile electrice.
Obiectivul proiectului constă în renovarea energetică moderată a Corpurilor de clădire C6 și C7 ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.
Valoarea totală a proiectului, conform contractului de finanțare: 15.334.872,11 lei inclusiv TVA este accesat în baza Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C5- Valul Renovării, Axa 2 – Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, Operațiunea B.2. Durata proiectului: 36 luni, conform contractului de finanțare: 22.11.2022 – 22.11.2025.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)