Darius Vâlcov s-a predat în Italia. Fostul ministru al Finanțelor a fost condamnat la 6 ani de închisoare
Darius Vâlcov, fost primar al Slatinei şi ministru al Finanţelor, s-a predat marți, în Italia, la o secție de poliție din regiunea Napoli, potrivit stirileprotv.ro.
Vâlcov era dat în urmărire generală, după o condamnare definitivă la 6 ani de închisoare pentru trafic de influenţă și spălare de bani.
În urma acestor infracțiuni, fostul demnitar ar fi încasat necuvenit peste 1,5 milioane de euro.
Vâlcov s-ar fi predat în Portici – un oraș din regiunea Campania, provincia Napoli, potrivit presei italiane. Fostul demnitar ar fi contactat poliția, după care s-ar fi prezentat la secție.
Darius Vâlcov a fost dat în urmărire internațională în urmă cu aproximativ trei săptămâni. Era de negăsit după condamnarea la 6 ani de închisoare cu executare, în dosarul tablourilor.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)