marþi, 30 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    De Ziua Europei, am întrebat mai mulți arădeni ce înseamnă pentru ei Uniunea Europeană

    de Raluca Medeleanu | 9 mai 2023, 5:37 PM | Reportaj | Știri Arad

    3

    (foto: Ziua Europei celebrată la Arad)

    În data de 9 mai este marcată Ziua Europei, o zi în care sărbătorim multiculturalitatea, valorile comune din „familia” țărilor europene și, mai ales, în aceste vremuri tulburi, pacea europeană.

    Ziua de 9 mai are o dublă semnificație, atât victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial (9 mai 1945), cât și naşterea Uniunii Europene (Declarația Schuman de la 9 mai 1950).

    Ziua Europei a fost marcată și în acest an la Arad, printr-un spectacol numit „Europa la noi acasă”, având ca scop „promovarea tradițiilor și culturii românești și a minorităților istorice, care conviețuiesc pașnic, de sute de ani, în orașul nostru”, după cum notează Centrul Municipal de Cultură. Evenimentul s-a desfășurat începând cu ora 14:00 pe platoul Palatului Administrativ (vezi videoul de mai jos).

    Cu această ocazie, am lansat întrebarea „ce înseamnă pentru tine Uniunea Europeană?” mai multor arădeni.

    Ce zic arădenii despre România și Uniunea Europeană

    Mulți dintre cei pe care i-am abordat au fost sceptici și reținuți, nedorind să ne ofere o declarație, pe motivul că „nu sunt interesați de politică” ori că nu e ceva la care s-au gândit prea mult. Alții, ne-au răspuns extrem de scurt, cu un gest de dezamăgire, lehamite, dându-ne astfel de înțeles că teoria și realitatea sunt două lucruri diferite, că mai este mult până când România va fi la nivelul pe care îl presupune acest statut. Câțiva însă ne-au oferit câte un comentariu mai elaborat, răspunsuri pe care le redăm în ceea ce urmează:

    „Pentru mine, U.E înseamnă șansa pe care țara noastră a primit-o odată cu aderarea la această uniune. Șansa de a putea călători liber, fără pașaport, de a vedea popoare diferite și de a experimenta culturi noi. Șansa de a face comerț liber și de a beneficia de legislație unitară în diferite domenii. Și nu în ultimul rând, înseamnă oportunitatea de dezvoltare pe care am primit-o odată cu anul 2007 și care încă produce efecte în infrastructură, agricultură, tehnologie, după atâta timp de la momentul inițial. Comparativ, dacă privim în jur, țările care nu au aderat la U.E sunt mult în urmă și la propriu, și la figurat. Vezi Serbia, Ucraina, Moldova”, ne-a spus un domn.

    „Întreb elevii mei frecvent, în fiecare an, alte clase, să își imagineze două scenarii posibile: dacă România ar ieși din UE sau își va continua parcursul european. Debusolați, în fiecare an, elevii îmi răspund: «Cum adică România să nu mai fie în UE?!». Un scenariu imposibil pentru elevii mei”, ne-a spus o doamnă profesoară.

    „Pentru unii îi Uniunea Europeană, dar pentru oamenii de rând e egală cu zero! Pentru mine, ca pensionar, nu bag nimic de seamă pentru Uniunea Europeană. Numai pentru ăia care-s sus puși, poate pentru ei contează. Dar pentru noi, nu. Deci au trimis și ajutoare, tot au venit de la Uniune și cu cardurile de energie și cu toate, dar le-au încurcat în așa fel încât să nu mai vorbim… De medicină, iar să nu vorbim, că nevasta mea e bolnavă! Umblu lunar la Timișoara, lunar! Numai avem noroc că are o doctoriță foarte sufletistă, care a scăpat-o pe nevastă-mea că era să moară. Deci pentru oamenii ăștia ar merita, ei ar merita ajutor de la Uniunea Europeană”, ne-a spus un alt domn.

    „Eu zic că ne ajută pe de-o parte că suntem în Uniune și pierdem pe alta. Nu știu, nu prea sunt în temă. Nu m-am documentat niciodată. Chiar auzeam de chestia asta când m-am dus până acasă, dar nu știu prea mult…”, ne-a spus o tânără mămică.

    „N-avem noi nicio treabă cu Uniunea! Tot vrem să ajungem ca ei, sau ca americanii, dar mai e mult până acolo! Doar ne amăgim”, ne-a spus o tânără.

    „Cred că e un lucru bun într-un fel să fim toți uniți, să avem aceleași drepturi, să trăim cumva în unitate și fraternitate. Cred că e o idee foarte bună și îmi doresc ca la un moment dat să nu mai fie diferența asta de țări, de etnie, să încercăm să fim egali”, ne-a spus o altă tânără.

    „Pentru mine, Uniunea Europeană reprezintă în primul rând ideea de cooperare și de apartenență la o comunitate. Consider că de când suntem membri ai UE am avut foarte multe de învățat și ne-am îmbunătățit standardul de viață. Că se poate și mai bine?! Asta este clar, trebuie însă să se și dorească acest lucru. Există nenumărate linii de finanțare deschise, fonduri care ar putea fi accesate, însă e nevoie și de oameni onești și competenți care să scrie proiecte și să solicite acele fonduri. Trăiesc cu speranța că într-o zi vom putea profita la maximum de tot ceea ce Uniunea Europeană ne poate oferi”, ne-a spus o doamnă.

    România, parte a familiei Uniunii Europene de 16 ani

    Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană a fost semnat în 25 aprilie 2005, în cadrul unei ceremonii oficiale, desfăşurate la Abaţia de Neumunster din Luxemburg, țara noastră devenind oficial membră în 1 ianuarie 2007, acest fapt aducând de la sine atât drepturi, cât și obligații. Valorile UE ar trebui să fie împărtășite de toate statele membre, cele șase valori fundamentale fiind: respectul pentru demnitatea umană, libertatea, democrația, egalitatea ,statul de drept, respectarea drepturilor omului, inclusiv cele ale minorităților. Ele sunt consemnate în Articolul 2 al Tratatului Uniunii Europene.

    „Aderarea României a fost însoţită şi de o serie de măsuri de acompaniere specifice, instituite pentru a preveni sau pentru a remedia deficienţele în domeniile siguranţei alimentelor, fondurilor agricole, reformei sistemului judiciar şi luptei impotriva corupţiei. Pentru ultimele două componente a fost stabilit un mecanism de cooperare şi verificare cu scopul de a îmbunătăţi funcţionarea sistemului legislativ, administrativ şi judiciar şi de a remedia deficienţele grave în lupta împotriva corupţiei” – ec.europa.eu.

    Zeci de milioane de euro de la UE pentru investiții la Arad

    Deși există și voci care contestă rolul Uniunii Europene, de multe ori încurajate și de discursul de propagandă a Kremlinului, nu trebuie să neglijăm contribuția majoră pe care ne-a adus-o statutul de membru, dintre care și nenumăratele investiții care au fost posibile prin bani europeni. Practic, o simplă plimbare prin oraș ori județ ne arată multitudinea de pancarte informative cu proiecte realizate total sau parțial din bani europeni. Deși, este adevărat, mai se pot face multe în acest sens, fiind loc de mai bine, totuși, este greu de imaginat unde ne-am situa fără aceste finanțări considerabile.

    De exemplu, Primăria Arad a accesat numai prin programul „POR” 2014-2020 un total de aprox. 108 milioane de euro fonduri nerambursabile pentru diferite investiții, iar prin actualul program „PNRR”, 177 milioane euro, din care 66 cofinanțare.

    Consiliul Județean Arad a reușit și el prin PNRR să atragă circa 355.242.155 lei (circa 72 milioane euro), prin POR 2014-2020 circa 153.215.000 lei (circa 31 milioane euro), prin POIM 10 milioane de lei (circa 2 milioane de euro) etc.

    Europe Direct – biroul local din Arad care te ține în legătură cu Uniunea Europeană

    Oglinda Uniunii Europene la nivel local, aici la Arad, este biroul Europe Direct, care ne-a transmis următoarele despre activitățile centrului situat pe Str. Piața Catedralei, nr. 3.

    „Centrul Europe Direct Arad îşi propune să asigure interfaţa publică în relaţia cu cetăţenii – atăt din zonele rurale, cât şi urbane – astfel încât aceştia să aibă acces facil la informaţiile privind toate domeniile de activitate ale Uniunii Europene. Activităţile pe care Centrul Europe Direct Arad le desfăşoară, îşi propun să fie un răspuns la nevoile de informaţie şi comunicare europeană ale publicului la nivel local. Astfel, acestea vin sub diverse forme, răspândite în tot orașul: de la prezentări în școli privind oportunitățile tinerilor în programele Erasmus+ și DiscoverEU, ateliere non-formale pe tema anti-bullyingului, diversității și egalității de gen, la evenimente sociale precum Quiz Night și Game Night și puncte de informare la evenimentele culturale din oraș.

    Un alt obiectiv este punerea la dispoziția mass-mediei și a multiplicatorilor de opinie locali conținut relevant privind politicile și prioritățile UE și implicarea acestora în activitățile centrelor”.

    Pentru noutățile privind programele și activitățile oferite de Uniunea Europeană comunității, puteți urmări și pagina de Facebook EUROPE DIRECT Arad sau pagina de Instagram ed.arad.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Avantajele apartenenței noastre la U.E. sunt mult mai mari decat dezavantajele. Doar cine nu vrea nu remarcă ce „noroc” avem că suntem parte a U.E. în actualul context internațional tulbure. Cu referire la zona noastră mai restrânsă, depinde doar de arădeni valorificarea șansei oferite de proximitatea amplasării geografice pe principalele rute feroviare și rutiere care ne conectează la blocul comunitar. Cu peste o sută de ani în urmă la conducerea treburilor orașului erau cooptate și persoane direct interesate de bunul mers al orașului, iar rezultatele se văd până astăzi când încă beneficiem de cele create la vremea respectivă.

      0 voturi
      +1
      -1
    2. Ce inseamna UE?! Dupa mine, un rahat cu apa rece….vorbiti de banii care ni-i da pentru asa zisa dezvoltare?! Pai acei bani se reantorc la firmele lor, cu profit triplu, pentru ca nu suntem *calificati* in a le executa, chipurile! Ne mai dau niscai mizilicuri si noua, bani care prin firmele de *casa* ,adica de partid se percepe spaga grea! Sau, o alta hotie pentru cei ce ne conduc, sunt asa numitele cursuri informationale, de formare sau alte programe firoscoase, din care indivizi politici aflati la putere ,sug bani la greu! Aceste programe nu sunt decat niste cacafasuri, din care niste excroci se imbogatesc! Pentru cei ce nu inteleg, le propun urmatorul tablou: in sufragerie, stau mai marii UE (dulaii) la masa incarcata cu bucate si beuturi, iar in hol, stau micii catei flamanzi, inghesuiti si nervosi, asteptand sa li se arunce o ciosvarta de la masa dulailor! In concluzie…..UE este cea mai mare afacere mafiota din Europa! Daca ar mai trai fostul cancelar Kohl, ar muri de suparare sau s-ar sinucide , vazand ce a ajuns copilul lui de suflet, numit UE……infiorator!

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    2 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.