Conducătorul bărcii care s-a răsturnat în Mureș a fost reținut. Cine este și ce acuzații i se aduc





Bărbatul care se afla la conducerea bărcii care s-a răsturnat în râul Mureș, iar în urma acestui accident un copil de trei ani și-a pierdut viața, doi minori și doi adulți sunt dispăruți, a fost reținut de polițiști.
Bărbatul, un tânăr de 33 de ani, se numește Marcel Mujicas și este din Semlac. Acesta fost reținut pentru ucidere din culpă.
Citește și: Bărbatul care conducea barca răsturnată ieri în râul Mureș era sub influența alcoolului
Reamintim, comunicatul ISU: La data de 30 aprilie a.c., în jurul orei 20:10, polițiștii Secției 12 Poliție Rurală Periam au fost sesizați cu privire la faptul că în zona localității Periam Port din județul Timiș s-ar fi răsturnat o barcă în care se aflau mai multe persoane.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, pe malul râului Mureș care aparține de județul Timiș fiind scoase la mal o femeie în vârstă de 28 de ani și un copil în vârstă de 3 ani.
Din nefericire, a fost declarat decesul minorului.
De asemenea, 3 adulți și 3 copii au fost scoși pe malul râului Mureș care aparține de județul Arad.
Alți 2 adulți și 2 copii sunt de negăsit.”
Comentariile portalului
De o vreme încoace când auzim la știri că vreun oficial american "își manifestă îngrijorarea" pentru nerespectarea drepturilor românilor sau despre "starea democrației" ne pufnește râ (...)
Nu blama bohoțul pentru că se poartă ca un bohoț, întreabă-te de ce mai mergi la circ. Dacă arădeanul consumă, păi bohoții asta servesc
Dumnezeu să-l ierte