Momentul producerii accidentului din Ungaria a fost filmat. Cauza ar fi fost o furtună de praf (Video)





O cameră de bord aflată pe una dintre mașinile care au fost implicate în uriașul carambol care a avut loc, sâmbătă, pe autostrada M1 din Ungaria, a surprins momentul coliziunii, exact în timp ce se producea o furtună de praf.
Un carambol uriaș s-a produs, sâmbătă, în apropierea capitalei Ungariei, în urma căruia o persoană și-a pierdut viața, iar alte zeci au fost rănite și transportate la spital, dintre care 19 în stare gravă. Poliția maghiară a declarat că această coliziune, în care au fost implicate cinci tractoare cu remorcă și alte 37 de vehicule de diferite dimensiuni, a avut loc pe autostrada M1, la aproximativ 25 de kilometri vest de Budapesta.
Din cauza impactului multiplu, 19 vehicule au luat foc, iar Direcția Națională de Protecție împotriva Dezastrelor din Ungaria a precizat că incendiile au fost stinse și că patru elicoptere de salvare, precum și echipe de pompieri și de salvare din numeroase orașe din apropiere au ajuns la fața locului pentru a trata răniții.
Operatorul autostrăzilor din Ungaria: „Cauza…o furtună de praf”
Operatorul autostrăzilor din Ungaria, Hungarian Concession Infrastructure Development Plc, a scris într-o postare pe Facebook că o furtună de praf localizată ar fi putut cauza reducerea bruscă a vizibilității, notează Washington Post.
În imaginile video de mai sus se poate vedea că autovehiculul din care s-a filmat avea o viteză de 90 de km/oră în momentul în care a intrat în această coliziune. Clipul video a fost postat pe o comunitate online a șoferilor români de TIR.
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.