O fetiță în vârstă de numai 2 ani a fost lovită în plin de un biciclist, curier pentru o societate care are ca activitate distribuția de mâncare, aflat în mers, și care pedala în viteză, vineri seara în jurul orei 19:00, în Timișoara – pe strada pietonală care face legătura între Piața Mărăști și Piața Libertății.
Deși era zonă pietonală, curierul pedala în mare viteză, cu bagajul în spate, în momentul în care, copila în vârstă de numai 2 i-a ieșit brusc în cale și a fost lovită în plin. Bărbatul a căzut cu tot cu bicicleta peste fetiță, aceasta fiind pur și simplu strivită de greutatea bărbatului, bicicletă și bagajul pe care-l avea în spate. Impasibil și probabil și speriat, s-a ridicat repede și și-a văzut mai departe de drum, cu o și mai mare viteză, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat sau ca să scape de privirile martorilor.
Îngroziți, părinții au sărit imediat în ajutorul fetiței și au sunat la 112. Aceasta a fost transportată de urgență la Spitalul ,,Louis Țurcanu” din Timișoara și este internată pe secția de Neuropsihiatrie Infantilă, întrucât a suferit o lovitură la nivelul capului.
„Azi, în jurul orei 19:00, un tânăr de 26 de ani a condus o bicicletă pe strada pietonală Emanoil Ungureanu din Timișoara, iar la un moment dat a surprins și accidentat o minora de doi ani. Acesta a părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției. În urma activităților desfășurate de către polițiștii din cadrul Biroului Rutier Timișoara, conducătorul bicicletei a fost identificat și depistat, urmând a fi reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției sau procurorului care efectuează cercetarea la fața locului și vătămare corporală din culpă”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
Biciclistul în vârstă de 26 de ani a fost identificat în urma activităților desfășurate de către polițiștii din cadrul Biroului Rutier Timișoara, iar în urma audierilor procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara au decis ca biciclistul să fie lăsat să plece acasă, urmând să fie cercetat în stare de libertate, potrivit jurnaliștilor de la
opiniatimisoarei.ro .
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)