A zburat cu mașina de pe podul din Micălaca
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Arad informează că în această dimineață, în jurul orei 07:45, a avut loc un accident rutier pe podul din Micălaca. Un șofer a căzut cu autoturismul de pe pod, pe linile de tramvai.
La fața locului intervin pompierii militari ai Detașamentului Arad cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. Incidentul s-a petrecut pe pasajul rutier care face legătura între zona Polivalentă și cartierul Micălaca din municipiu, pe sensul de mers către Micălaca.
Șoferul – un bărbat de 75 de ani – este conștient, cooperant și neîncarcerat. A fost evaluat medical și transportat la spital de către echipajul SMURD Terapie Intensivă Mobilă.
Locul de unde a căzut șoferul cu mașina de pe pasaj (foto realizată dintr-o mașină aflată pe celălalt sens de mers, se pot observa parapetele rupte):
Update
Inspectoratul de Poliție Județean Arad informează următoarele despre incident:
„Din primele cercetări, a reieșit că un arădean de 75 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe sensul de mers Arad-Vladimirescu, ajungând pe Podul Micălaca, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se de pe pod.
În urma impactului a rezultat rănirea ușoară (la prima vedere) a conducătorului auto, acesta fiind transportat la spital pentru evaluarea stării sale și acordarea de îngrijiri medicale.
Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că șoferul nu se afla sub influența alcoolului.
Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal, întocmit pentru vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului”.



















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)