Accident între o mașină și o căruță, între Nădab și Șimand





Inspectoratul pentru Situații de Urgență informează că vineri seara, în jurul orei 20:00, s-a produs un accident rutier, între o mașină și o căruță, între localitățile Nădab și Șimand.
La fața locului s-au deplasat pompierii militari ai Detașamentului Ineu – Garda 2 Chișineu-Criș cu o autospecială de intervenție cu modul pentru descarcerare și două echipaje SMURD, dintre care unul Terapie Intensivă Mobilă.
Update
Serviciul Județean de Ambulanță informează că accidentul s-a soldat cu 7 victime, dintre care 3 persoane din autoturism, conștiente, cooperante, care nu necesită îngrijiri medicale și 4 persoane în căruță, 3 conștiente cu politraumatisme și una inconștientă.
Circulația este blocată pe sensul spre Arad.
Update 2
În urma evaluării medicale, patru victime (conducătorul căruței și trei persoane care se aflau în acesta) au fost transportate la spital pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare.
Șoferul și pasagerii autoturismului nu au solicitat îngrijiri medicale.
Update 3
Inspectoratul de Poliție Județean informează următoarele: „Din primele cercetări a reieșit că, un bărbat în vârstă de 53 de ani, din județul Satu Mare, în timp ce conducea un autovehicul pe D.N. 79, între localitățile Șimand și Nădab, a intrat în coliziune cu un atelaj hipo.
În urma impactului au rezultat 4 victime rănite ușor (la prima vedere), acestea fiind transportate la spital, în vederea evaluării stării lor și acordarea de îngrijiri medicale.
Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că șoferul autovehiculului nu se afla sub influența alcoolului.
Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal, întocmit pentru vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului”.
Comentariile portalului
Tovarăși, mai un pic de răbdare și-n noaptea de anul nou vom avea voie doar să ciocnim un păhărel dă șampanie fără alcool, să câ (...)
Naționala României nu poate fi diferită față de societatea românească, e la fel de plină de impostură. Un antrenor ramolit care a adunat niște jucători (...)
== POCNITORILE -- DISTRACTZIA PROSTILOR SI A SARACILOR == CEA MAI IEFTINA DISTRATZIE == MANIFERE ==