Accident între două TIR-uri la Lipova. O victimă a ajuns la Urgențe





Serviciul de Ambulanță Județean Arad informează că în jurul orei 08:40 a avut loc un accident rutier pe DN7.
Accidentul a avut loc la Lipova, în dreptul „Pletl”, între două TIR-uri (un TIR și un trucker), iar în urma impactului șoferii au rămas încarcerați.
La fața locului se deplasează echipaje medicale de la Lipova și Bârzava. De asemenea, intervin și pompierii militari ai Secției Bârzava cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere și un echipaj SMURD.
Update
SAJ informează că ambele victime sunt conștiente, dar că au suferit politraumatisme. Una dintre victime a fost transportată la Urgențe, la spital, cealaltă însă a refuzat transportul.
Update
Inspectoratul de Poliție Județean informează următoarele despre accident:
„Din primele cercetări, a reieșit că un bărbat de 56 de ani, din Sântana, în timp ce conducea o autoutilitară pe D.N. 7, a intrat în coliziune cu o altă autoutilitară.
În urma impactului a rezultat rănirea (ușoară la prima vedere) a unuia dintre conducători, acesta fiind transportat la spital pentru evaluarea stării sale și acordarea de îngrijiri medicale.
A fost testat cu aparatul alcooltest doar un conducător auto, iar șoferului transportat la spital urmează a-i fi recoltate probe biologice.
Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal, întocmit pentru vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului”, a transmis IPJ Arad.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)