Copil lovit de mașină, pe trecerea pentru pietoni, în fața Liceului „Vasile Goldiș”





Marți dimineață, un copil a fost lovit de o mașină, pe Calea Victoriei, chiar în fața liceului „Vasile Goldiș”. Victima este un băiat de 14 ani, conștient, cooperant.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de urgență de la Serviciul de Ambulanță Județean, care informează că băiatul „prezintă TCC fără pierderea conștienței, contuzie la gamba dreaptă”. Băiatul este transportat la Urgențe, din cadrul Spitalului Județean.
Update
Inspectoratul de Poliție Județean Arad informează următoarele cu privire la incidentul de pe Calea Victoriei:
„În dimineața zilei de 10 ianuarie, în jurul orei 7:15, pe Calea Victoriei, din Arad, a avut loc un accident rutier.
Din primele cercetări, a reieșit că un bărbat de 59 de ani, din Șagu, în timp ce conducea un autoturism dinspre Piața UTA spre Piața Spitalului, a acroșat un minor, angajat în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni, în zona unei unități de învățământ.
În urma impactului, minorul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijri medicale, fiind rănit ușor, la prima vedere.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier, într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă, urmând ca, în funcție de concluziile medico-legale să fie luate măsurile legale”.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)