Operațiunea „Foc de artificii”: peste 100 tone de articole pirotehnice, confiscate în urma unor ample percheziții
La data de 28 decembrie 2022, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi si Substanțe Periculoase din cadrul I.G.P.R., sunt puse în aplicare 153 autorizații de percheziție domiciliară, la domiciliile unor persoane, sedii sociale și puncte de lucru ale societăților comerciale din București și județele Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Brașov, Buzău, Brăila, Călărași, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Mureș, Olt, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Timiș, Tulcea, Vâlcea și Vaslui.
Acțiunea se desfășoară în contextul instrumentării unor dosare penale, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii de infracțiuni prevăzute de Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive și de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.
Activitățile vizează identificarea și indisponibilizarea oricăror bunuri interzise la deținere, în special a articolelor pirotehnice care fac obiectul desfășurării de operațiuni fără drept, identificarea probelor și mijloacelor materiale de probă și tragerea la răspundere penală a persoanelor responsabile.
Operațiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale.
La percheziții participă polițiști din cadrul I.G.P.R. – Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Direcția de Combatere a Criminalității Organizate, Direcția de Investigare a Criminalității Economice, Direcția de Poliție Transporturi, Institutul Național de Criminalistică, Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, precum și din cadrul D.G.P.M.B. și al inspectoratelor de poliție județene.
De asemenea, în activități sunt angrenați și jandarmi.
În cadrul Planului de acțiune ,,Foc de Artificii”, până la acest moment, Poliția Română a confiscat peste 100 de tone de articole pirotehnice.
Comentariile portalului
@mosu Și singurii care ilustrează corect momentul și anume de sacrificiu și renaștere. Primăria ne-a urat printr-un poster cu iepuri. Să nu deranjeze confesiunile minoritare. Hristos a înviat!
Aradul este pierdut,si asta de pe timpul cand locuitorii au permis unui venetic,pripasit de prin Apuseni,sa puna gheara pe administratia locala,sa imprime un traseu catre nimic, (...)
Populism grobian, bonomie de fațadă, dezgust mascat, sictir bine ascuns (oare?) - iată câteva ingrediente ale prestației publice a aleșilor noștri, Bibilică fiind doar vâ (...)