Scriitorul și profesorul Daniel Vighi a murit





Daniel Vighi, profesorul universitar, scriitor și important membru al societății civile din Timișoara, a încetat din viață. Acesta a primit titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei în urmă cu doar două zile, atunci când, din cauza stării de sănătate, soția lui a fost cea care s-a întâlnit cu primarul Timișoarei.
Născut la Lipova, Daniel Vighi avea 66 de ani și a trăit toată viață în strânsă legătură cu locul în care își avea rădăcinile.
„Profesorul, scriitorul și militantul civic Daniel Vighi a intrat în rândul cetățenilor de onoare ai Timișoarei. Rareori titlul acesta prestigios a fost mai binemeritat. Daniel Vighi lasă o amprentă adâncă asupra timpului și locului prin care trece. A intrat cu adevărat în conștiința timișorenilor încă din perioada Revoluției, apoi ca fondator al Societății Timișoara, și a militat timp de câteva decenii pentru valorile democratice și pentru educație civică în spiritul Timișoarei”, scria Adevărul în urmă cu două zile.
Comentariile portalului
Desteapta-te romane !
adevarat comuna botosani prin eftimie construieste cetul de langa satul micalaca ; eftimie are in derulare constructii energetice de 4,5 miliarde ; in arad cine are aceasta suma ; nimeni
In sfârșit sa rezolvat aceasta anomalie. Toate primatele, cu mic cu mare pocneau de bucurie de revelion. Un lucru normal. Felicitări