Prima prelevare de organe și țesuturi din acest an, de la Arad, efectuată cu succes la SCJU Arad
Comunicat. Prima prelevare de organe și țesuturi din acest an, de la Arad, s-a încheiat în urmă cu câteva minute și a fost efectuată de medici din Arad, Cluj-Napoca și București! Donatorul a fost un bărbat în vârstă de 54 de ani, din Arad, aflat în moarte cerebrală, iar familia acestuia și-a exprimat acordul pentru prelevare, din dorința de a ajuta alți oameni aflați în stare gravă, și a căror singură speranță este un transplant.
„Pacientul a ajuns în stare gravă la spital, unde i s-a pus diagnosticul de moarte cerebrală. Familia îndurerată a decis să doneze organele sănătoase pentru a salva alți oameni care depind de transplant. Intervenția de prelevare a ficatului, rinichilor și corneei a durat în jur de patru ore și s-a desfășurat în Blocul Operator I al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Mulțumim familiei pacientului care a luat o decizie dificilă însă plină de umanitate și compasiune față de semeni. Decizia acestei familii va salva viața altor oameni aflați în aceste momente în stare gravă” e precizat dr. Dana Moț, medic coordonator transplant SCJU Arad
Pentru buna desfășurare a intervenției, mulțumim personalului medical care își desfășoară activitatea în: Anestezie și Terapie Intensivă I, Blocul Operator I, Neurologie, Neurochirurgie și Chirurgie Generală I.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)