De nervi că a pierdut la păcănele și nu a fost lăsat să intre în cazinou, un bărbat din Suceava s-a stropit cu benzină și a amenințat că își dă foc
Marți, în jurul orei 15, un bărbat din Suceava a amenințat că se va autoincendia, dar și că va da foc imobilului în care funcționează cazinoul, relatează Monitorul de Suceava, citat de Observator News.
Presa locală relatează că persoana în cauză ar fi pierdut o sumă importantă de bani la păcănele în mai multe etape. Astăzi a revenit la cazinoul din apropierea hipermarketului Metro din Suceava împreună cu prietena sa, dar i s-a interzis accesul în interior. Enervat, bărbatul a plecat și a revenit ulterior cu o canistră de benzină, amenințând în plină stradă că își dă foc.
La fața locului au fost mobilizate forțele de ordine și pompierii ISU, iar după mai multe discuții, bărbatul în vârstă de 37 de ani a fost convins să renunțe la gestul său extrem. După ce a fost preluat de echipajul medical, bărbatul a fost internat la Secția de Psihiatrie, scrie Monitorul de Suceava.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)