Accident rutier pe strada Căpitan Ignat din Arad, cu trei autoturisme implicate
Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” Arad au fost chemați de urgență în această dimineață, în jurul orei 11, la un accident pe strada Căpitan Ignat din municipiul Arad.
Pompierii militari s-au deplasat la fața locului cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru descarcerare și un echipaj SMURD, însă un a fost nevoie de echipa ed descarcerare.
În urma accidentului sunt două victime, bărbați, amândoi conștienți și cooperanți, informează ISU Arad. Victimele au fost evaluate medical la locul evenimentului și transportate la Spitalul Județean Arad.
Update IPJ Arad
„Din primele cercetări a reieșit că un tânăr de 18 ani, din localitatea Remetea Chioarului, județul Maramureș, care conducea un autoturism pe strada Oituz, ajungând la intersecția cu strada Căpitan Ignat intră în coliziune cu un autoturism condus de un arădean de 43 de ani.
În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a bărbatului de 43 de ani.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, transmit reprezentanții IPJ Arad.
Foto: ISU Arad
Comentariile portalului
Da, ne trebuie parcari subterane....chiar mai multe.
Ati distrus acest ștrand încentul cu încetul începând din anul 2004 de la începutul maldatului îi Falcă acum nu mai aveti Ce să faceți cu ștrandul pentru că este (...)
Se aplică postulatul: ,,întâi facem și apoi gândim!".Ce pretenții să ai de la niște persoane aflate în funcții de conducere care au trecut prin ș (...)