Gyuszi Balint, aproape de revenirea la UTA! Negocierile cu Gâlcă au căzut. Poenaru e istorie





În aceste momente, Alexandru Meszar se află în negocieri cu Gyuszi Balint pentru ca acesta să revină pe banca tehnică a echipei UTA. Numirea lui Balint ca antrenor al Bătrânei Doamne este aproape sigură după ce negocierile cu Costel Gâlcă au căzut azi noapte.
Din informațiile noastre, deși s-a ajuns la un numitor comun în ceea ce privește suma de bani pentru Gâlcă și staff-ul său, cele două părți nu au mai căzut de acord la aspectele legate de lot. Fostul antrenor al celor de la FCSB și Espanol Barcelona dorea o mică revoluție în cadrul lotului, având pretenția să fie făcute șase-șapte achiziții peste media actuală a lotului, ceea ce ar fi presupus cheltuieli care depășeau posibilitățile clubului arădean.
Astfel, încă de aseară, Meszar a reluat discuțiile cu Gyuszi Balint. Acesta se află în Arad și urmează să semneze cu clubul pe care l-a promovat acum doi ani în prima ligă. Balint ar urma să preia UTA de pe o poziție direct retrogradabilă, locul 15, și urmează două meciuri cu Petrolul, în deplasareși, și cu FC Voluntari pe teren propriu, până la pauza generată de Campionatul Mondial din Qatar. Apoi, meciurile se vor relua odată cu începutul lunii decembrie, moment în care UTA va juca tot pe teren propriu cu Sepsi.
Între timp, UTA s-a despărțit oficial de Ilie Poenaru:
UTA ȘI STAFF-UL TEHNIC ÎNCETEAZĂ COLABORAREA
„La solicitarea antrenorului Ilie Poenaru și a staff-ului său tehnic, clubul UTA anunță rezilierea de comun acord a contractelor acestora. Le mulțumim tuturor pentru perioada petrecută la Arad și le dorim mult succes în viitor!”.
Comentariile portalului
L-ați auzit pe Simi Geo sau pe cineva din staful lui de campanie să protesteze sau sa ia poziție față de închiderea Astra vagoane marfă? Cam atât î (...)
In fine,se gaseste un politruc roman sa adopte,cel putin declarativ,masuri ce guvernul ungar le-a adoptat deja,cu un mediu succes,insa orientate spre o protectie sociala reala (...)
Vreau sa știu dacă sunt angajat