Adjunctul IPJ Arad, Florin Turnagiu, implicat într-un accident care a avut loc pe Calea Timișorii
În după-amiaza zilei de 28 Octombrie a.c., în jurul orei 17.15, o femeie de 62 de ani, din Arad, în timp ce se deplasa cu un scuter electric în parcarea unui supermarket de pe Calea Timișorii din municipiu, a intrat în coliziune față-spate cu autoturismul din față, care frânase pentru a intra într-un loc de parcare, condus de un bărbat de 45 de ani, din județul Timiș.
În urma impactului, femeia a fost transportată la spital, în vederea efectuării de investigații medicale, fiind rănită ușor, la prima vedere.
Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că niciunul dintre cei implicați nu consumase alcool.
În cauză se continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea accidentului, fiind informat Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad.
Bărbatul în cauză este împuternicit pe funcția de adjunct al inspectorului șef din cadrul I.P.J. Arad. Mai exact, este vorba despre Florin Turnagiu, care a fost împuternicit în funcția de adjunct al IPJ Arad în vara acestui an. Comisarul șef a venit la Arad din funcția de șef al Serviciului Rutier din cadrul IPJ Timiș.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)