Explozie într-o garsonieră din Arad! Un bărbat s-a ales cu arsuri pe 80% din suprafața corpului





În urmă cu câteva minute a avut loc o explozie la o garsonieră situată la parterul blocului 231, de pe strada Cenad, din municipiul Arad. Din primele informații ar putea fi vorba și despre o victimă.
Intervin pompierii militari ai Detașamentului Arad cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială cu modul pentru descarcerare și un echipaj SMURD TIM.
Update, ISU Arad:
În această seară, în jurul orei 21:45 am fost anuntati de producerea unei explozii la o garsoniera situată la parterul unui bloc de 4 etaje, din municipiul Arad, str. Cenad bl 231.
La fata locului s-au deplasat două echipaje de stingere și un echipaj SMURD TIM din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad.
În urma exploziei, salvatorii au găsit în locuință un barbat în vârstă de aproximativ 50 de ani care a fost extras și preluat de echipajul medical. Victima prezintă arsuri pe 80% din suprafața corpului, este conștientă și a fost transportată la Spitalul Județean Arad de către echipajul SMURD TIM.
Incendiul produs în urma exploziei a afectat o încăpere a garsonierei și o parte din mobilier, iar suflul exploziei a degradat 3 uși ale apartamentelor învecinate.
Toate persoanele aflate în imobil s-au autoevacuat în condiții de siguranță fara a necesita îngrijiri medicale.
Incendiul a fost lichidat iar cauza probabilă a fost stabilită ca fiind: „explozie, urmare a acumulării de gaze”
Comentariile portalului
@Ana Da' de ostaticii evrei ținuți de peste un an și jumătate sechestrați, nimic!? Totul se poate termina imediat ce sunt eliberați! Apropo, dacă tot ți-e (...)
Denumirea corecta a monumentului este "Monumentului Ostașului Român" nu "Monumentul Eroilor", ar fi prima observatie, a doua ar fi ca depunerea de lumanari trebuia sa se faca pe (...)
Mai uitați-vă odată, comentariul dvs. nu este șters, dar dacă mai tot repetați această acuzație în fiecare comentariu, cum mai face unul aici (dar poate sunteți (...)