marþi, 30 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Înaintări în grad și „porți deschise” de Ziua Pompierilor din România, la sediul ISU Arad | Foto

    de Special Arad | 13 septembrie 2022, 3:36 PM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    0

    (foto: ISU Arad)

    La sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” Arad, activităţile dedicate „Zilei Pompierilor din România” au început cu ceremonialul militar în cadrul căruia s-a reamintit devotamentul, spiritul de sacrificiu şi actele de curaj ale predecesorilor.

    De asemenea, au fost înaintaţi în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim în grad, șapte subofițeri care au obţinut rezultate excepţionale în îndeplinirea atribuţiilor specifice și un număr de 98 de cadre militare au fost citaţi prin Ordinul de zi pe inspectorat, în semn de apreciere pentru munca desfăşurată şi rezultatele profesionale obţinute, iar voluntarilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” Arad le-au fost decernate diplome de merit pentru implicarea în activitatea de voluntariat.

    În cadrul „Zilei porţilor deschise”, pompierii militari au primit cu bucurie vizita a sute de persoane, cei mai curioşi şi entuziaşti fiind copiii, care au asistat la exerciţii demonstrative de stingere a incendiilor și de salvare de la înălţime, cât şi la prezentarea autospecialelor de intervenţie, a echipamentelor şi accesoriilor din dotarea inspectoratului.

    Totodată, cei mici, dar și cei mari, au poposit la panoul „Și eu vreau să fiu pompier!”, făcându-și poze în echipamentul specific salvatorilor.

    La atelierul „Învăț să previn”, în contextul sărbătoririi și a Zilei Informării Preventive, pompierii arădeni împreună cu reprezentanții E.ON România au informat vizitatorii despre măsurile de prevenire a situaţiilor de urgenţă, distribuindu-le acestora pliante și broșuri și explicându-le modul în care trebuie să acţioneze pentru protejarea propriilor vieţi şi bunuri în cazul declanşării diferitelor tipuri de risc.

    Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad mulțumește pe acastă cale tuturor celor care au ales astăzi să fie alături de pompierii arădeni.

    Aniversată în fiecare an la data de 13 septembrie, Ziua Pompierilor din România ne oferă ocazia de a rememora un episod glorios din istoria naţională – lupta purtată cu 174 de ani în urmă, pe Dealul Spirii, de compania de pompieri din Bucureşti condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu împotriva numeroasei oştiri otomane, venită să înfrângă mișcarea revoluţionară de la 1848. În timpul luptei din Dealul Spirii, pompierii au dovedit vitejie, curaj şi spirit de sacrificiu în inegala confruntare cu trupele otomane covârşitoare.

    Foto: Klein Ruxandra, ISU Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.