12 migranți, depistați la Nădlac II. 6 dintre aceştia erau ascunşi într-un TIR condus de un bulgar





Comunicat. Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, au depistat 12 cetăţeni din Bangladesh, Egipt, Pakistan și Siria care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două mijloace de transport.
În data de 16.08.2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean bulgar, aflat la volanul unui TIR înmatriculat în Bulgaria.
Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, lămpi LED, pe ruta Grecia-Germania.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, șase cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Bangladesh, Egipt și Pakistan, cu vârste cuprinse între 23 și 44 de ani, care intenţionau să ajungă în vestul Europei.
Tot ieri, la acelaşi punct de trecere de trecere a frontierei, poliţiştii de frontieră au mai efectuat controlul amănunţit asupra unei autoutilitare conduse de un cetăţean român. În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport au descoperit, în cușeta pentru dormit a șoferului, șase cetăţeni străini. În cadrul verificărilor preliminare, colegii noștri au stabilit faptul că sunt cetățeni din Siria, cu vârste cuprinse între 26 şi 55 de ani. Cei în cauză intenţionau să ajungă, ilegal, în Spaţiul Schengen.
În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)