Revin ploile de săptămâna viitoare. Meteorolog ANM: „După zilele caniculare, vremea devine instabilă, vor fi vijelii și grindină”





Vremea va rămâne foarte caldă în următoarele două zile. Codul galben de caniculă a fost prelungit până marți inclusiv în județul Arad. După aceste zile caniculare, vremea va deveni instabilă în mare parte din țară, iar în regiunile din vest, centru și nord sunt așteptate ploi torențiale, vijelii și posibilă grindină.
„Așteptăm în continuare maxime între 33 și 37 de grade și disconfort termic accentuat. Apoi, există și o notă care anunță deja că ușor ușor încep și manifestări de instabilitate atmosferică. Este adevărat că la sfârșit de săptămână vor fi doar pe arii mai restrânse și pe perioade scurte de timp, dar undeva la începutul săptămânii viitoare vom constata faptul că instabilitatea atmosferică se va accentua destul de mult și va cuprinde mare parte din țară sau dacă vreți vestul, centrul și nordul teritoriului, unde ne așteptăm și la averse cu caracter torențial, frecvente descărcări electrice, căderi de grindină, dar punctiform și vijelii”, a explicat, la Digi24, Mihai Timu, meteorolog ANM.
Potrivit Weather.com, în municipiul Arad ploile sunt anunțate să înceapă încă de luni (deși temperaturile vor fi în continuare caniculare în acea zi, maxima fiind de 33 de grade) și vor dura până inclusiv miercuri.
Comentariile portalului
Arghir asta ospatarul, le stie pe toate, la cate mese a servit a furat meserie de la fiecare
L-ați citit? Nu ne dați și nouă sursa, că am vrea să-l citim și noi
Aveti dreptate. Se face mare tam tam la misca, ca este mizerie la fantani. Eu frecventez zilnic fantana de la Satu Nou. Nici urma de gunoi. Deci conteaza educatia. Enorm!!!