Guvernul anunță că românii nu vor suferi din cauza deciziei UE de a reduce consumul de gaze
Consumatorii români, întreprinderile mici şi mijlocii, serviciile sociale şi industria critică nu vor fi afectate de eventuale măsuri suplimentare pentru reducerea consumului de gaze naturale, a transmis, marți, Guvernulul României, informează Digi24.
România va avea asigurat necesarul pentru iarna 2022 – 2023. Rezervele de gaze ale ţării reprezintă 55%, adică peste nivelul obligatoriu de 46% prevăzut pentru 1 august 2022. Menţinând acest ritm accelerat putem ajunge la o capacitate a depozitelor de cel puţin 80% înainte de 1 noiembrie”, anunță Executivul, marţi, într-o postare de pe Facebook.
Potrivit Guvernului, disponibilitatea surselor interne de gaze naturale şi profilul de consum al ţării noastre, corelat cu pachetul guvernamental de protecţie a cetăţenilor şi economiei, sunt elemente ce garantează asigurarea necesarului de consum pentru iarna 2022 – 2023.
De asemenea, ministerul Energiei a transmis, marți, într-un comunicat de presă, după decizia luată la nivelul Uniunii Europene privind reducerea consumului de gaze naturale, că România, prin profilul de consum, dar și prin disponibilitatea unor surse interne de gaze naturale, este bine poziționată pentru a face față iernii 2022-2023.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)