Tragedie în Ungaria: doi morţi şi 9 răniţi! A fost implicat și un microbuz din România
Un microbuz înmatriculat în România, un tractor agricol şi un camion s-au ciocnit azi dimineață pe Drumul Național 42 din Ungaria în vecinătatea localităţii Berettyóújfalu.
Potrivit presei din ţara vecină, accidentul s-a soldat cu doi morţi şi 9 răniţi, din care 8 în stare gravă, iar unul în stare mai ușoară, scrie ebihoreanul.ro.
„Un accident rutier s-a produs pe tronsonul de kilometru 31 al drumului național nr. 42 în data de 10 iulie 2022 în jurul orei 4:30 a.m. Pe baza datelor disponibile în prezent, un microbuz, un tractor agricol şi o dubă s-au ciocnit în împrejurări care nu au fost încă clarificate”, scrie haon.hu, citând surse poliţieneşti.
Potrivit haon.hu, „tractorul se afla în drum de la Püspökladány la Berettyóújfalu când microbuzul înmatriculat în România, care venea din spate, a început să depăşească. După cum am aflat, vehiculul s-a ciocnit mai întâi cu remorcherul tractorului şi apoi cu duba care venea în faţa acestuia”.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)