Beția și mașina. Un bărbat a reușit să accidenteze un autoturism parcat
Comunicat. Polițiștii Secției 1 Rurală cercetează un bărbat de 55 de ani, din Bodrog, care, în seara zilei de 22 iunie a.c., în timp ce conducea un autoturism în localitate, a intrat în coliziune cu un autoturism parcat. În urma evenimentului rutier au rezultat exclusiv pagube materiale, testarea cu aparatul alcooltest a bărbatului indicând o valoare de 1,09 mg./l. alcool pur în aerul expirat.
Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, în cauză fiind întocmit dosar penal.
Alte infracțiuni
Polițiștii orașului Pâncota au depistat, în ziua de 22 iunie a.c., un bărbat de 69 de ani, din Chereluș, în timp ce conducea un autoturism în Pâncota. Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatului i-a fost solicitată testarea cu aparatul alcooltest și recoltarea de probe biologice, dar acesta a refuzat.
În municipiu, polițiștii Biroului Rutier au depistat un bărbat de 55 de ani, din Gurahonț, în timp ce conducea un autoturism pe Bd. Revoluției. Testarea acestuia cu aparatul alcooltest a indicat o îmbibație alcoolică de 0,88 mg./l. alcool pur în aerul expirat, bărbatului fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, conform procedurii.
Un bărbat de 65 de ani, din Fântânele, a fost depistat de polițiștii Secției 1 Rurală Arad, în timp ce conducea un moped în Frumușeni. Verificările au relevat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul nu este înregistrat.
Toți cei în cauză sunt cercetați penal pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere.
Comentariile portalului
Aradul este pierdut,si asta de pe timpul cand locuitorii au permis unui venetic,pripasit de prin Apuseni,sa puna gheara pe administratia locala,sa imprime un traseu catre nimic, (...)
Populism grobian, bonomie de fațadă, dezgust mascat, sictir bine ascuns (oare?) - iată câteva ingrediente ale prestației publice a aleșilor noștri, Bibilică fiind doar vâ (...)
Arhitectura aradeana a murit impreuna cu Maestrul Milos Cristea,un vizionar si inovator... Restul sunt gogomanii...Areduri,betoane,o comisie de sistematizare habarnista,decizii imberbe in constructii si circulatie,tot (...)